Poveștile noastre
Music Camp International este foarte mândra sa vă prezinte primul concert al corului internațional virtual MCI: HOPE Reborn!
Peste 60 de copii din România și Ucraina au luat parte în cadrul acestui eveniment.
Din cel mai nordic colț al Ucrainei, din Kharkiv până în zona de război – prin Kyiv și Kryvyi Rig (unde trebuia să avem tabara de muzică, în luna martie), prin România – Cluj, Brașov, Iași și București – pâna la Marea Neagră.
Membrii echipei MCI din România și Ucraina s-au alăturat proiectului nostru. Participarea lor a făcut ca totul să funcționeze așa de bine! Rezultatele vor fi mai MARI decât ne-am așteptat și suntem atât de fericiți!
Scopul principal al proiectului este de a oferi demnitate, speranță și încredere tuturor copiilor și de a îi ajuta, pe fiecare dintre ei, să descopere că sunt talentați și mai capabili decât cred. Music Camp devine un laborator viu de transformare socială. Copiii învață, nu doar note și sunete, ci învață să creadă în ei înșiși, să nu le fie frică, să descopere lucruri noi și să lucreze în echipă.
The children learned four songs, Cantar!, Gonna Build a Mountain, Let My
Copiii au învățat patru cântece: Cantar!, Gonna Build a Mountain, Let My People Go și You Raise Me Up. Repetițiile au fost realizate de directorul american, Constance Fortunato. Copiii sunt acompaniați de către muzicieni profesioniști, care fac parte din diverse orchestre filarmonice
din Ucraina, România și America.
După opt zile de repetiții, toți participanți și-a înregistrat cântecele cu ajutorul unei camere foto. Acum, după procesul de combinare a tuturor fișierelor video, concertul va fi transmis online.
O mulțime de mulțumiri se îndreaptă către fiecare dintre voi! Mai multe proiecte avem pe rol și abia așteptăm să vi le comunicăm! Vom anunța următorul nostru proiect în timpul concertului!
Toată lumea a făcut o muncă extraordinară și suntem atât de dornici să o arătăm tuturor!
Muzica are un mod uimitor de a uni oamenii, de a deveni mai optimiști și de a da speranță în acest moment de criză. Haideți alături de noi pentru a urmări HOPE Reborn!